De ce adeseori îmi vine
Să lăcrimez, când mă gândesc
Că sus, în slăvile divine
E-un Rege pe care-L iubesc?

De ce-mi tresaltă duhu-n mine
Când mă gândesc la acea zi,
Că din vecii, din zări senine
Isus din nou va reveni?

De ce îmi arde și azi dorul
Să Îl aud duios vorbind
Să-nvioreze iar poporul
Ce stă adesea ațipind.

De ce se zbate-n piept cu jale
Inima, când îmi amintesc
De cum trecea Isus prin vale
Lăsând câte un semn ceresc?

Când Îl simțeam chiar lângă mine,
Când mă veghea ca un Străjer... !
Tresar, căci mă gândesc că vine
Și mă grăbesc Ulei să-i cer!

Căci n-aș dori măcar o clipă
Să fiu despărțit de-al Său har,
Ci pe a Duhului aripă
Aș vrea să zbor spre Porumbar!

Când L-oi vedea față în față,
Pe Cel ce-a fost tăria mea,
Și mi-a făgăduit viață
În Sfântă-Impărăția Sa!

Cum voi sălta de bucurie
Știind că El m-a mântuit,
Și ca de-atunci, pentru vecie
Îl voi vedea necontenit!

Voi fi cu El, pe totdeauna!
Ce să-mi doresc mai mult de-atât?
Căci voi purta pe cap cununa
Și-L voi slăvi prin al meu cânt!

De asta inima-mi suspină,
De asta-mi plânge ne-ncetat:
Căci Îl aștept pe El să vină
Din ceruri, neîntârziat!

Amin!